Despre noi

HEAVEN Beauty &
Wellness STUDIO

Despre noi

HEAVEN Beauty & Wellness STUDIO

Ne-am întrebat mereu ce îşi doresc cu adevărat femeile atunci când vine vorba de ritualul lor înfrumuseţare. Pentru că femeile sunt diferite, pentru că dorinţele lor se modifică constant odată cu evoluţia tendinţelor şi transformarea lor ca persoane şi pentru că ele au nevoie de toată atenţia, am creat un spaţiu în care se pot simţi ca în al nouălea cer.

Am deschis Heaven Beauty&Wellness Studio bazându-ne pe un colaj alcătuit din dorinţele şi nevoile de beauty exprimate de către femei, studiul celor mai noi tehnologii care modelează şi amplifică frumuseţea naturală şi cultul pentru răsfăţul suprem.

Astfel, în micul şi cochetul nostru studio dedicat frumuseţii, veţi găsi servicii de beauty la un nivel ridicat de profesionalism, produse cu cele mai bune atestate de calitate, personal amabil şi atent instruit şi o atmosferă relaxantă care ridică la maximum gradul de confort.

În căutarea perfecţiunii, am început colaborări cu cele mai bune branduri din sectorul de beauty şi ne-am format ca echipă alegând specialişti care să poată oferi clientelor noastre un look impecabil şi sfaturi preţioase, care să le evidenţieze frumuseţea, indiferent de particularităţile fiecăreia.

De-a lungul celor 12 ani de activitate, ne-au trecut pragul atât femei obişnuite cât şi vedete sau persoane publice, toate devenind cliente fidele şi prietenele noastre. În acest fel, frumoasa Adina Postelnicu, solista trupei Heaven, după ce a testat şi a fost extrem de mulţumită de serviciile noastre, a ales să devină imaginea Heaven Beauty&Wellness Studio, colaborare care ne onorează şi pentru care îi mulţumim!

Istoria noastra

Istoria noastră a pornit cu o dorinţă îndreptăţită pentru orice femeie: aceea de a avea un spaţiu de înfrumuseţare şi răsfăţ, în care toate serviciile de care are nevoie îngrijirea unei femei moderne să fie oferite cu aceeaşi pricepere şi cu aceeaşi dragoste.

E prea preţios timpul nostru ca să ne mai permitem să alergăm după o cosmeticiană pricepută în Băneasa, după un hair-stilist talentat care lucrează în Piaţa Unirii şi după o manichiuristă iscusită din Lacul Tei.

Toate aceste servicii, de care depinde nu doar frumuseţea noastră, ci şi încrederea pe care o avem în noi, siguranţa cu care păşim într-o nouă zi de lucru, de business, de întâlniri sau rendez-vous-uri, trebuie să se regăsească într-un singur spaţiu.

Un liman al curăţeniei perfecte şi al calităţii absolute. Un spaţiu guvernat de reguli de igienă stricte, astfel încât să treacă examenul clientelor noastre din domeniul medical.

Un loc în care să se folosească produse cosmetice de o asemenea calitate, încât diferenţa până la tratamentul dermatologic să fie la fel de fină ca o linie a sprâncenelor realizate de cele mai bune profesioniste ale lumii. Un loc în care bunul gust şi rafinamentul stilului să-şi dea întâlnire, într-o ambiantă atent creată, atât din punct de vedere sonor, vizual, olfactiv, cât şi afectiv, pentru că, însoţită şi învăluită în zâmbete, vei iubi sanctuarul perfect al frumuseţii tale.

Şi pentru că aveam nevoie şi de o autoritate în domeniu, l-am rugat pe Dr. Heaven să ne dea cele mai bune sfaturi pentru înfrumuseţare şi relaxare, să vegheze cu un ochi priceput la noile look-uri create în salonul nostru şi să ne scrie, cu talent, cu haz, cu farmec, cu iubire, ce să facem pentru ca doamnele care ne sunt cliente să fie, cu adevărat, cele mai frumoase şi mai zâmbitoare femei.

Descopera Salonul Heaven

Contact

Adresa

Strada Viorele, nr 4, bl 22, scara 2, parter Bucureşti, sector 4

Program de lucru

Luni-Vineri: 09:00-21:00

Sâmbătă: 09:00-19:00

Programari

(021) 330.32.35

(031) 417.88.87

E-mail

studioheaven.bw@gmail.com

Conecteaza-te cu noi!

Aboneaza-te la Newsletter!

Aboneaza-te la Newsletter si primesti
5% discount
la serviciile noastre!